Vatican

De la Wikivoyage
Harta cetății Vatican

Vatican, oficial Statul Cetății Vaticanului, (în italiană Stato della Città del Vaticano, în latină Status Civitatis Vaticanae) este un mic stat suveran al cărui teritoriu constă dintr-o enclavă în orașul Roma, Italia. Întreaga țară este de aproximativ jumătate de kilometru pătrat. Statul este condus de către episcopul Romei, Papa, și astfel poate fi considerat un stat ecleziastic în care funcțiile înalte sunt ocupate de către clerici. În zilele noastre, Vaticanul este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeței și al numărului de locuitori. Este reședința teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituțională reprezentată de către papă, episcopul Romei și prin urmare principala reședință ecleziastică a Bisericii Catolice.

Despre[modificare]

Istorie[modificare]

Se presupune că această parte a Romei original nelocuită (ager vaticanus) a fost considerată întotdeauna un loc sacru sau cel puțin indisponibil pentru locuit, chiar înaintea sosirii creștinismului. În 326 prima biserică, bazilica lui Constantin, a fost construită peste mormântul Sfântului Petru, care a fost înmormântat într-un cimitir obișnuit în acel loc, iar din acel moment zona a început să fie populată, dar în special de case de locuit legate de activitatea Sfântului Petru.

Papii în rolul lor secular au început să sosească pentru a conduce regiunile din vecinătate și prin intermediul Statelor Papale, au condus o mare parte din peninsula italică pentru mai mult de o mie de ani până la mijlocul secolul XIX, când cea mai mare parte din teritoriul Statelor Papele a fost ocupate de nou creatul Regat al Italiei. Multă vreme Vaticanul nu a fost locuința papilor, ci Palatul Lateran, iar în secole mai recente Palatul Quirinal, în timp ce în perioada 1309-1377 a fost la Avignon, în Franța.

În 1870 posesiunile papei au rămas într-o situație incertă când Roma însăși a fost anexată de Piemont după o rezistență nominală a forțelor papale. Papii au fost lăsați între 1870 și 1929 într-o situație asemănătoare celei a ultimului împărat chinez, nederanjați în palatul lor, dar fără un statut oficial recunoscut de statul italian. Alte state au menținut recunoașterea internațională a Sfântului Scaun ca o entitate suverană și în practică Italia nu a încercat să intervină. În timpul acestei perioade a ajuns la modă a vorbi despre papă ca "prizonier". Situația a fost rezolvată în 11 februarie 1929 sub premierul Mussolini de către cele trei tratate Lateraneze, care au stabilit statul independent Vatican și au oferit catolicismului statut special în Italia. Cathedra (scaunul) episcopului Romei, papa, este în Bazilica de la Lateran, catedrala Romei. Lateranul este pe una din cele șapte coline ale Romei, Caelian. În 1984 un concordat nou între Sfântul Scaun și Italia a modificat câteva prevederi ale tratatului anterior, inclusiv poziția catolicismului ca religie de stat în Italia.

Localizare[modificare]

Vaticanul, unul dintre microstatele europene, este situat pe colina Vatican din nord-vestul Romei, la câteva sute de metri spre vest de fluviul Tibru, pe malul drept al acestuia. Frontierele (3.2 km în total, toate cu Italia) urmăresc zidurile orașului construite pentru a-l proteja pe papa de atacurile externe. Situația este mult mai complexă la faimoasa piață Sfântul Petru în fața bazilicii Sfântul Petru, unde frontiera corectă este în afara elipsei formate de colonadele lui Bernini. Este cel mai mic stat suveran din lume cu 0.44 km².

Clima este aproape identică cu cea a Romei; temparată, climă mediteraneeană cu ierni blânde și ploioase din septembrie până la mijlocul lui mai și veri calde și secetoase din mai până în august. Sunt câteva trăsături locale, în principal ceața și roua cauzate de mărimea anormală a bazilicii Sf. Petru, altitudinea, fântânile și mărimea întinsă a pieței pavate.

Atracții turistice[modificare]

Venire/Plecare[modificare]

Cu avionul[modificare]

Statul Vatican nu are aeroporturi. Există însă un helioport.

Cu mașina[modificare]

Cu trenul[modificare]

Există 852 m de cale ferată standard (1435 mm) care face conexiunea cu rețeaua italiană în stația Roma Sfântul Petru. Calea ferată este rar folosită.


Link-uri[modificare]



Util Acesta este un articol utilizabil. Mai există însă unele locuri unde mai lipsesc informații. Dacă ai ceva de adăugat, fii curajos și umple-l.