Bavaria
Bavaria (în germană Bayern, oficial Freistaat Bayern) este landul care cuprinde partea de sud-est a Germaniei cu capitala München.
Despre
[modificare]Istorie
[modificare]În limba germană Bayern (Bavaria) se scrie cu y începând de la 20 octombrie 1825, din timpul regelui Ludovic I al Bavariei; înainte era scris Baiern. Hotărârea regelui de a scrie cu y a fost determinată de alegerea fiului său Otto ca rege al Greciei.
În timpul împăratului Augustus romanii au colonizat teritoriul Bavariei din sud de Dunăre, unde populația locală era celtă (îndeosebi celții vindelici). După dezmembrarea Imperiului Roman, din populația locală celto-romană și imigranții germanici veniți din nord precum și din resturile din epoca migrațiilor popoarelor provenite din estul Europei s-a format populația bavareză, vorbitoare de dialecte germanice și creștinată începând din secolul al VII-lea, în urma misionariatului unor călugări irlandezi.
Din anul 555 este amintit principatul dinastiei de principi ziși Agilolfinger, peste care au venit francii în timpul dinastiei merovingiene. Monarhul merovingian cel mai de seamă, Carol cel Mare, îl înfrânge în 788 pe prințul Bavariei Tasilo III, ceea ce înseamnă sfârșitul acestui principat. Dezmembrarea Imperiului carolingian dă din nou posibilitatea prinților bavarezi să devină independenți, procesul fiind grăbit de atacurile ungare începând cu anul 862. Principele Bavariei, markgraf-ul (margraf, marchiz) Luitpold von Bayern, cade în Bătălia de la Pressburg (907), fiind învins în lupta cu ungurii. Urmează pe tron fiul lui, Arnulf I. După victoria decisivă în alianță cu monarhul saxon Otto I cel Mare împotriva ungurilor la Lechfeld, lângă Augsburg (fostul municipiu Augusta vindelicorum), de la 10 august 955, urmează un val de colonizare bavareză spre est cu obținerea unor teritorii ce aparțin astăzi părții vestice a Austriei, Istria și Craina. Conflictele cu împărații germani ottoni (dinastia fondată de Otto cel Mare) duce din nou la o dependență a Bavariei față de monarhia germană. În 976 Bavaria se separă de principatul Carintia (Kärnten). "Ostarrîchi; prințul de Babenberg" caută să redobândească și reușește în parte să obțină suveranitatea Bavariei prin crearea Marcha orientalis. Începând din 1070, în timpul dinastiei Guelfilor (die Welfen), poziția principilor bavarezi se reîntărește. Conflictul dintre Guelfi și dinastia Stauferilor (die Staufer) se termină cu victoria celei din urmă (1180), în timpul împăratul Frederic I Barbarossa, care îl învinge pe Henric Leul (Heinrich der Löwe) (1129-1195) al Bavariei, care făcea parte din ramura saxonă a Guelfilor. Istria și Steiermark nu mai fac parte din Bavaria.
În perioada dintre anii 1180-1918 dinastia domnitoare în Bavaria a fost cea a familiei Wittelsbach. Perioada dntre 1255-1503 a fost o perioadă tulbure de fărâmițări a Bavariei în principate mai mici. Pentru o perioadă scurtă împăratul Ludovic al IV-lea de Bavaria reușește să reunească teritoriile separate, în 1328 el devenind chiar rege al Germaniei. Prin înțelegerea din Pavia (1329) Bavariei i-au fost alipite provinciile Oberpfalz (franconă), Tirol (din Austria) și Brandenburg (din jurul Berlinului), precum și ținuturi din Olanda. Ulterior (1363) Bavaria pierde Tirolul în favoarea Habsburgilor, iar Brandenburg trece în posesia principatului Luxemburg. Prin Bula de Aur (1356) principele Bavariei a pierdut demnitatea de principe elector, aceasta fiind preluată de principii din Palatinat (Pfalz).
În 1503 Albrecht al IV-lea a reușit reunificarea celor trei linii ale Casei de Wittelsbach.
Bavaria a ocupat poziția dominantă în cadrul "Ligii Catolice" din Războiul de 30 de ani. Ca urmare a victoriilor militare repurtate de generalul Tilly, principele Maximilian I a obținut în 1623 titlul de principe elector al Sfântului Imperiu Roman. În 1628 principele elector Maximilian I a ocupat Palatinatul drept reparație de război.
În timpul lui Napoleon Bonaparte Bavaria a fost de partea Franței, primind Tirolul și Salzburgul, prin schimbarea la timp a frontului. După înfrângerea lui Napoleon reușește să mențină unele din teritoriile dobândite (1814). Regele Ludovic I dispune înființarea la München a unei "Universități pentru artă". Din cauza unei afaceri amoroase cu dansatoarea Lola Montez este silit să abdice. L-a urmat pe tron Ludovic al II-lea al Bavariei, care a avut inițiativa construirii unora dintre cele mai frumoase castele din Germania, așa cum este casteul Neuschwanstein. Acest monarh, care avea o afecțiune psihică, a murit (1866) înecat în condiții neelucidate deplin în lacul Starnberg de lângă München. În 1866 Bavaria suferă o înfrângere militară, de partea Austriei, în războiul dintre Prusia și Austria. Bavaria a fost din nou recunoscută în 1871, în cadrul noului stat german, Imperiul German (Deutsches Kaiserreich), rezultat din unificarea multor state germane dar fără Austria. După detronarea familiei Wittelsbach, în 1918, este proclamată republica Bavaria (Freistaat Bayern). În primăvara lui 1919 Bavaria, mai precis capitala München, a fost pentru puține zile „republică sovietică”. Încercarea forțelor comuniste a fost zădărnicită de guvernarea centrală (federală) social-democrată cu ajutorul unor trupe paramilitare formate din foști combatanți pe front și în mare măsură de orientare ultraconservatoare sau naționalistă.
Patru ani mai târziu, în 1923, în capitala Bavariei a avut loc o nouă tentativă de puci, așa-zisul puci al berii, prin care forțe naționaliste, între care naziștii lui Hitler, au încercat să acapareze puterea în Bavaria și chiar în toată Germania.
În 1933 naziștii au ajuns la putere în Germania, iar Bavaria a devenit și a rămas provincie a celui de-al treilea Reich până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial (1945). Bavaria a devenit apoi zonă de ocupație a armatei americane. În 1949 Bavaria a pierdut regiuni în favoarea landului Renania-Palatinat (Rheinland-Pfalz). S-a integrat în noul stat german, Republica Federală Germania, menținându-și altminteri teritoriile pe care le avea în posesie încă din timpul lui Napoleon. În anii 1945-1946 și ulterior, o parte mare dintre germanii din teritoriile estice pierdute (îndeosebi germanii din silezieni și sudeți) s-au refugiat în Bavaria, unde și-au găsit domiciliu definitiv. Bavaria se consideră un fel de „sponsor” al germanilor izgoniți din fosta Cehoslovacie, despre care se spune că[formulare evazivă] sunt „al patrulea trib”, pe lângă populațiile autohtone din Bavaria: bavarezii, franconii (francii) și șvabii.
După greutățile financiare de după război Bavaria a devenit dintr-o regiune preponderent agricolă o regiune industrializată, cu nivel economic ridicat. Progresul s-a datorat în măsură considerabilă programului național al RFG de realocare a fondurilor federale în beneficiul preponderent al zonelor defavorizate și în curs de dezvoltare - program care a stat drept model și politicii desfășurate de Uniunea Europeană față de țările cooptate recent. O mare parte a marilor fonduri de dezvoltare au fost furnizate de-a lungul câtorva decenii de principala regiune industrializată a RFG, landul Renania de Nord - Westfalia (Nordrhein-Westfalen), unde se află concentrate industria extracției de cărbune și industriile metalurgică, siderurgică, chimică și energetică.
Geografie
[modificare]Relieful Bavariei este variat, având zone muntoase în est (muntele Arber) și îndeosebi în sud (versanții nordici ai lanțurilor de munți Alpi) - cel mai înalt pisc al Germaniei Zugspitze, la 2.962 m, aflându-se în sudul Bavariei, pe granița cu Austria -, zone deluroase și de șes, străbătute de râuri numeroase, dintre care cele mai importante sunt fluviile Dunărea (cursul: vest-est) și Main (est-vest), acesta din urmă străbătând provincia nordică a Bavariei, Franconia. În sudul Bavariei se află numeroase lacuri (între care Chiemsee și Lacul Constanța (germană Bodensee)), resturi ale erei glaciare.
