Mănăstirea Neamț
Mănăstirea Neamț | |
Biserica ”Înălțarea Domnului” | |
Profilul mănăstirii | |
---|---|
Confesiune: | ortodoxă |
Hram: | ”Înălțarea Domnului” |
Ctitor: | Petru Mușat |
Tip: | călugării |
Datele mănăstirii | |
Datare: | 1407 |
Țara: | România |
Localizare: | Vânători-Neamț |
Mănăstirea Neamț este o mănăstire din județul Neamț, Moldova, România.
Despre
[modificare]Mănăstirea Neamț este o mănăstire ortodoxă de călugări ce datează din secolul XIV și este considerată a fi cel mai vechi așezământ monahal din Moldova.
Biserica mănăstirii
[modificare]Biserica ”Înălțarea Domnului”, ridicată în stil moldovenesc, este ctitoria lui Ștefan cel Mare. Aceasta are în componență cinci încăperi: pridvor, gropniță, pronaos de formă dreptunghiulară, naos cu două abside laterale și altar. Pereții exteriori sunt susținuți de nouă contraforturi. Biserica are o singură turlă, de formă octogonală, cu patru ferestre. Pictura din pridvor și pronaos datează din timpul domniei lui Petru Rareș iar cea din absida principală, naos și gropniță din vremea lui Ștefan cel Mare. Mănăstirea Neamț se află pe lista monumentelor istorice din România.
Locație
[modificare]Așezământul monahal se află în satul Vânători-Neamț, la 16,4 km. de orașul Târgu Neamț. Accesul se face pe drumul național DN15B, pe ruta: Târgu Neamț - Humulești - Vânători-Neamț - Parcul Național Vânători Neamț.
Cazare
[modificare]- Pelerinii pot fi găzduiți în "Centrul Social-Cultural Sf. Paisie de la Neamț" care dispune de 50 camere duble.
Contact
[modificare]- Adresă: Str. Arh. Chiriac Nicolau 40, sat Mănăstirea Neamț; comuna Vânători-Neamț
- Tel.: 0233 251 580 și 0745 823 179
- Site oficial: neamt.mmb.ro