Sari la conținut

Mănăstirea Cozia

De la Wikivoyage
Lumea > Europa > Europa de Est > Mănăstirea Cozia
Mănăstirea Cozia

Biserica ”Sf. Treime” a mănăstirii Cozia
Profilul mănăstirii
Confesiune:ortodoxă
Hram:Sfânta Treime
Ctitor:Mircea cel Bătrân
Tip:călugări
Datele mănăstirii
Datare:secolul XIV (1388-1391)
Țara:România
Localizare:Călimănești

Mănăstirea Cozia este un așezământ monahal aflat în județul Vâlcea, România.

Despre

[modificare]

Ctitorie a Voievodului Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești între anii 1386-1394 și 1397-1418, mănăstirea Cozia datează din secolul al XIV-lea. Complexul monahal cuprinde un întreg ansamblu de clădiri de patrimoniu; astfel: biserica „Sfânta Treime” ridicată în 1388, căreia i se adaugă pridvorul în anul 1705; paraclisul „Adormirea Maicii Domnului” (1583); paraclisul „Duminica Tuturor Sfinților” (1710); bolnița „Sf. Apostoli” (1542-1543) ctitorită de Radu Paisie, fiul lui Radu cel Mare domn al Țării Românești între anii 1495-1508; fosta bolniță (secolul XIV); trapeza construită în 1853 și corpul de clădiri ale incintei de pe laturile de nord, est și sud.

Biserica „Sf. Treime”

[modificare]

Lăcașul de rugăciune (în formă de cruce) zidit din blocuri de piatră alternând cu rânduri de cărămidă, este opera unor meșteri din Serbia. Biserica are un pridvor deschis susținut de patru coloane din piatră în față și două în spate. Deasupra naosului se înalță o turlă în formă de decagon. Atât crucea de pe turlă cât și pictura din pronaos sunt din timpul lui Mircea cel Bătrân. Biserica păstrează încă policandrele dăruite de Constantin Brâncoveanu. Fresca interioară, realizată între anii 1390-1391, se mai păstrează doar în pronaos. Pictură din naos și din Sfântul Altar datează din anul 1707 și este atribuită lui Preda Zugravul și fiilor săi: Ianache Sima și Mihail. În vremea lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna de sub cerdacul chiliilor, cunoscută astăzi ca "Fântâna lui Neagoe".

Locație

[modificare]

Mănăstirea Cozia este situată în stațiunea Călimănești din județul Vâlcea, pe malul drept al Oltului. Se poate ajunge din municipiul Râmnicu Vâlcea (22,9 km) urmând drumul național DN7/E81 pe ruta: Bujoreni - Lunca - Gura Văii - Călimănești - Căciulata.

Cazare

[modificare]

Mănăstirea nu oferă modalități de cazare. În apropiere se află următoarele unități cu regim hotelier:

  • Hotel Orizont, str. Calea lui Traian, localitate Căciulata, tel. 0748 291 031, 0721 216 710
  • Pensiunea Iasmina, str. Calea lui Traian, nr. 565 A, localitate Căciulata, tel. 035-041-4844 și 0722 613 249
  • Pensiunea Ewelin, str. Calea lui Traian, localitate Căciulata, tel: 0765 223 011, 0722 557 885

Contact

[modificare]

Mănăstiri în apropiere

[modificare]

...vezi toate mănăstirile